A fi special

"Listen up, maggots. You are not special. You are not a beautiful or unique snowflake. You're the same decaying organic matter as everything else." (Fight Club)

Pe drum spre Cluj, în microbuzul Normandia, după ce mi-am oprit laptopul din motive de conservare a bateriei şi din motive de ameţeală generate de hopurile din drum am reauzit o mai veche piesă din repertoriul "de aur" al muzicii uşoare româneşti.

Holograf (foştii rockeri) cântau foarte profund: "Ma crezi in stare sa te uit / Dar altceva nu pot vedea
Nu vad decat doi ochi caprui / In mintea mea.
Tu esti undeva departe / Dar nu de inima mea / Nimic nu ne desparte / Dragostea."

Trecând peste căscatul generat de profunzimea versurilor (deh, a trecut ceva timp de când n-am mai ascultat radio) m-am gândit puţin la motivul lor. Cum dragostea este un fenomen abstract, definit contextual de fiecare în parte nu pot pretinde că ştiu dacă au nimerit-o sau nu. Ce mi se pare însă interesant şi în versurile lor şi în general în versuri simple de amor e acea nevoie a individului (mai pregnantă aş zice la sexul frumos) de a fi special. Iar cum să fii cu adevărat special presupune chiar să faci ceva ieşit din comun - să scrii, să produci ceva inovativ, să mişti lumea cu un centimetru măcar - şi presupune o recunoaştere inaccesibilă celor mulţi, varianta simplă e ancorarea în o singură persoană care din diverse motive (reciprocitate poate, context potrivit, potrivire de caracter şi interese) te consideră special.

În Cluj, stând la coadă să-mi listez un referat, două domnişoare îşi povesteau diverse probleme şcolare dar şi romantice, una din ele afirmând inclusiv ceva de genul eram atât de îndrăgostită încât orice făcea era bine (nu mai ştiu fraza exactă).

Am legat cele două evenimente şi am realizat cât de des, periaţi pe ego, oamenii dau sensuri probabil inexistente unor reacţii strict egoiste. Pentru toţi care încă mai speraţi, credeţi-mă pe cuvânt: nu sunteţi speciali!"

(preluat www. mirelas.blogspot.com - Ganduri de zi cu zi (si noapte cu noapte))

INTRE PERFECTIUNE SI NORMALITATE

"Ziua perfecta… Relatiile perfecte… Alegerea perfecta… Cu totii ne-am obisnuit sa auzim aceste sintagme repetate la nesfarsit… pe strada, la televizor, la radio, in ofertele promotionale, in reclame, in cartile motivationale… Cum arata oare ziua perfecta? Este cumva ziua in care te trezesti dimineata si cei din familie te intampina cu zambetul pe buze chiar daca afara ploua? Este ziua in care iubitul iti spune zambind: “Buna dimineata, draga mea… cafeaua este pregatita. Un ceai, ti-ar prinde, totusi, mai bine...”? Este ziua in care un strain iti multumeste pentru ca i-ai facut loc sa intre cu masina de pe o strada laturalnica pe banda ta, cand ceilalti soferi ar fi trecut nepasatori mai departe? Este ziua in care nu intalnesti gunoaie aruncate in locurile pe unde mergi si iti spui :”Ce tara frumoasa! Slava Domnului ca este si locuita!”? Este ziua in care postasul, vanzatorul de la magazinul din colt, oamenii din metrou, necunoscutii de pe strada, colegii de serviciu, chelnerul de la restaurantul de vizavi, vanzatoarea de la chioscul de ziare, controlorul din autobuz, prezentatoarea stirilor de la tv, iti arata cu totii acelasi zambet de multumire al vietii pe care o traiesc si in care ai si tu locul tau? Este ziua in care clientii te-au tratat cu respect si ti-au multumit? Este ziua in care elevii au fost cu adevarat interesati de cursul pe care l-ai predat si au avut telefoanele inchise? Este ziua in care pacientii te-au intampinat fericiti, multumindu-ti din adancul sufletului pentru felul in care i-ai tratat? Este ziua in care nu ai mai auzit obscenitati la tot pasul? Este ziua in care ai putut sa mergi impreuna cu intreaga familie la un meci de fotbal, fara sa ai parte de scandari cu caracter obscen si de o atitudine violenta? Este ziua in care un tanar ti-a oferit locul lui in tramvai? Este ziua in care un necunoscut te-a ajutat sa traversezi strada? Este ziua in care oamenii au incetat sa mai rada de felul in care arati si de defectele fizice pe care le ai? Este ziua cand oricare dintre noi ar renunta la orgoliu si si-ar cere scuze pentru greselile facute? Este ziua in care am invatat sa iertam si sa fim recunoscatori? Este oare ziua perfecta sau este o zi cat se poate de normala, o zi pe care ne-o dorim cu totii in adancul fiintei noastre, desi uitam uneori sa ne purtam cu semenii nostri asa cum am vrea sa se poarte si ei cu noi…? Un simplu zambet nu costa nimic, un “multumesc” spus din toata inima este de multe ori rasplata ce nu poate fi egalata de tot aurul din lume, a ne cere scuze inseamna sa recunoastem ca nu suntem perfecti si ca ne pasa de cei din jurul nostru, in timp ce “te rog” poate deschide usi despre care nu am fi banuit niciodata ca s-ar putea deschide… Sa facem efortul de a-i intelege pe cei din jurul nostru si sa avem un comportament civilizat… soarele va rasari la fel, bucuria de a-i simti razele va fi insa mult mai mare…"

(preluat -www.nouacivilitate.ro)

Atac de panica - partea buna

Nu stiu voi cum sunteti dar pe mine Dumnezeu m-a ferit de plictiseala. De la cea materiala pana la aspecte ce pot fi nuantate precum fatetele unei piramide de cristal.
Partea materiala lasandu-se mult asteptata ba chiar traind uneori la limita (nu ma plang pentru ca nu mi-am dorit-o foarte tare nciodata) atunci viata a compensat oferindu-mi mai mult in plan sufletesc si spiritual. Desi aceste daruri intr-adevar mai pretioase sunt jinduite de foarte multi ele se realizeaza cu suferinta si multa munca. La capitolul munca nu pot sa ma laud foarte tare pentru ca am avut foarte multe activitatii extracurriculare (spalat vase, pampersi, catel, pisica, supica etc.), dar nu stau prost. Am sa vorbesc frumos si mai specific despre suferinta.
Nasterea unui copil, aducerea unei vietii, a presupus pentru mine 10 ore de suferinta fizica (ca si in cazul altor femei). Numai ca in privinta suferintelor fizice la fiecare organismul se manifesta altfel. De cele mai multe ori atunci cand te doare ceva spui, te manifesti prin tipete si urlete. Eu am varsat apa din jumatate in jumatate de ora si nu am spus nici miau. Am nascut in tacere.
Legat de suferintele spirituale aici lucrurile au inceput prin faptul ca acum cativa ani nu am mai putut sa retin numere de telefon - imi era imposibil - iar anul trecut a culminat cu atac de panica. Starea este pe undeva asemanatoare cu starea de dupa nastere de durere amestecata cu o imensa bucurie. Mi-am dat seama de acest lucru abia la al treilea atac de panica. Primele doua au fost groaznice pentru ca frica de moarte era mult mai puternica si inca nu stiam cum sa manageriez starile putin descriptibile pe care le aveam.
Al treilea atac de panica a fost declansat de o cafea foarte tare si pot sa spun ca a durat mai mult decat primele doua. Sentimentul ca mai ai inca foarte multe de facut si poate de oferit in combinatie cu trairea autentica a unui sfarsit inopinant te fac sa percepi anumite lucruri care sunt dincolo de noi; sa identifici oameni care ti-au produs suferinta si in pofida acestui fapt sa le impartasesti durerea ta ca sa nu iti mai faca alta data; sa pretuiesti viata ta pe care in multe momente nu ai pretuit-o mai mult decat oricand altcandva si sa-ti dai seama ca este tot ceea ce conteaza. Atacurile de panica desi o experienta deloc usoara sunt pentru cei alesi.
Nu mai sunt modesta pentru ca am fost toata viata si nu am de ce. Am niste calitati - multe intr-adevar nevalorificate inca - pe care putin oameni le au si pentru care adesea am fost invidiata. Pentru toate astea si pentru baietelul meu Andrei pot sa fiu cu adevarat fericita. Stiu ca acolo sus cineva ma iubeste. Mai greu aici pe pamant. Iar lumile se intrepatrund si tot ceea ce faci se inregistraza.

Daca respecti regulile ratezi toata distractia!..sau nu, chiar ai parte de mai multa (si un altfel de distractie ca in reclamele bune)

Este foarte tare reclama si cu siguranta ca fiecaruia dintre noi ii plac reclamele bune, inspirate care nu respecta regulile. Si asta se aplica nu numai pentru reclame, chiar mergand mai departe putem spune ca suntem fascinati de oamenii non-conformisti, care spun povesti bune, care nu au o viata guvernata de verbul "trebuie".
Pana la urma este mult mai bine sa fii flexibil, este tot ceea ce ne-am dorit. Sigur ca flexibilitatea si creativitatea trebuie facute cu cap.
Ce ne facem insa atunci cand devenim flexibili din cauza anturajului si creativi fara cap? Poate fi distructiv - chiar in detrimentul propriei tale persoane - atunci cand trebuie sa respecti anumite reguli si le incalci doar pentru interesul personal, pentru distractie, pentru ca este mai usor sau pur si simplu pentru ca asa este mai cool intr-un anumit moment, intr-un anumit loc, pentru anumiti indivizi. Acest tip de abordare nu are nimic de a face cu inteligenta, chair frizeaza prostia. Sau daca nu este numai distractie, dar incalca flagrant anumite legi umane, etern valabile - maternitatea, dragostea sau existenta unui om (chiar si a unui animal), locul natal sau strabunii unei persoane - este vorba de lasitate, de incapacitatea asumarii propriilor greseli. Dar cel mai adesea oamenii fac greseli mari pe care nu si le asuma si culmea arata cu degetul spre cei care nu stiu sa faca decat ceea ce trebuie, sa respecte regulile.
Distractia este insa si de partea acestora pentru ca asa obositi de regulile "stupide" pe care le respecta cu sfintenie se pot minuna si pot striga "Mare este gradina ta, Doamne!" si "Ajuta-i ca nu stiu ce fac!"
Bianca (pentru cei pentru care distractia este pe primul plan Didi, Bibi, o taranca proasta)

Schimbare de registru pentru anul 2009

Toate sunt bune si criticile aspre, poate prea aspre ale celor din jurul nostru, pentru ca pe ele te reinventezi si iti descoperi valente noi. Si lacrimile din care sigur se vor naste zambete. Si criza (de orice fel), pentru ca trebuie sa faci eforturi sa iesi din ea. Si caderile, pentru ca numai asa poti sa-ti demonstrezi ca poti sa te ridici din nou. Si depresiile, pentru ca numai asa poti sa intelegi anumite fineturi psihologice. Si cuvintele dure pentru ca se abandoneaza ipocrizia. Si arta diplomatiei pentru ca fara ea nu se poate trai in situatii complexe de viata.

Si bine este faptul ca suntem diferiti si fiecare este in felul sau prin bunele si prin relele care i s-au intamplat.

Un 2009 cu sanatate si mult noroc pentru fiecare!

Pisici proaste: Mori de ras…sau de plans (sa ramanem optimisti pornind de la pesimism)

Adesea viata pune intr-o pozitie favorabila si desigur de invidiat cate o “pisi” (nu este vorba de dragalasul animal). Pentru ca norocul ii surade (de ce nu ar profita, ca doar notiunea de constiinta nu s-a inventat pentru ea), tineretea este de partea ei, privirile celorlalti captate si excitate la maxim de asa o chestie “cool”, pisilica imparte zambete in stanga si in dreapta si astfel reuseste sa relationeze cum nu se poate mai bine. Toata lumea se uita in directia ei asa cum toata lumea cade pe spate la senzationalul Agent 007, nimeni altul decat inconfundabilul James Bond.

De ce este asa? Pentru ca tot ce este facil este mai usor de digerat, nu ti se apleaca, ba dimpotriva iti face o pofta si mai mare si te face sa zambesti mult (cateodata frizand prostia). Pentru ca tot ceea ce este glamour este irezistibil (chiar daca conţine aloe, jojoba, henna şi rozmarin…piele din cea mai fina, etc.) si bineinteles face toti banii. Pentru ca intr-o lume in care nimeni nu mai face fata la stres, pisilica este o chestie soft, practica si care relaxeaza.

Si nu ai cum sa nu o iubesti (aici merg multe inimioare ca intr-o pagina de oracol, nu din liceu, din gimnaziu) pentru ca, fiind astfel, vinde (este practica, adaptata capitalismului) si face bani si duce la prosperitatea companiei, chiar a societatii in ansamblu. Sa-i uram succes pentru ziua in care isi va trai visul cu ochii (vise ca in povestile cu barbie) si va sparge recordurile de box office. Psilica incearca sa faci putin overclocking, iese in afara de fum si o idee?

Chiar daca de fapt conteaza creierele, conteaza ideile, conteaza sa lupti cu indarjire si suflet pentru un ideal – lasand pe unde treci bucati din tine, mirajul lui pisilica, pentru ca obtine atatea “succesuri”, este astazi in prim-plan.

Doar pentru o clipa acum la sfarsit de an, suprapuneti peste imaginea perfecta a lui pisilica - nu poate fi “apreciata” decat in intregime - mainile muncite cu unghiile pline de pamant ale unei taranci - unii pot fi luati pe bucatele si tot ramane foarte mult din ei.

Cum s-ar putea apropia un Nae Caranfil de directia in care priveste multimea (pe care el niciodata nu o subestimeaza “n-am mangaiat niciodata publicul in sensul blanii”) in fata “look-ului suav-masculin irezistibil” James Bondian pe care aceasta il adora?

"Frica de lumina" si "Lasa-mi-te"

" De LUMINA nu-i e frica nimanui, de ADEVAR da! ADEVARUL...ADEVARUL insa e primit numai pe usa din dos sub forma unei vampe de autostrada cu ciorapi ieftini si remaiati, cu parfum contrafacut si pometii rosii de parca cineva ar fi muscat din ei.
Toti il recunosc dar nu-l marturisesc"


"De-as afla ca te-am pierdut
Marea am sa o ascult
Sa imi spuna de-am gresit candva
De-as vedea ca ai plecat
Valuri mari as invoca
Sa imi poarte amintirea ta
Ore-n sir sa te privesc
Cand adormi eu ma trezesc..."

(IRIS - text de M.Godoroja si de C.Minculescu + M.Godoroja)

"Care dintre noi doi este pacalit aici?" (replica din comedia Georges Dandin sau sotul pacalit a lui Moliere)

"Egoismul, intaiul-nascut al ignorantei, rod al invataturii care afirma ca pentru fiecare copil nou-nascut este "creat" un nou Suflet, separat si distinct de Sufletul universal, acest egoism formeaza o bariera de netrecut intre Eul personal si Adevar. Este mama prolifica a tuturor viciilor umane; minciuna se naste din nevoia de a disimula, iar ipocrizia provine din dorinta de a deghiza o minciuna. Este cancerul care creste si se intareste odata cu inaintarea in varsta in fiecare inima umana in care a reusit sa devoreze toate sentimentele mai bune. Egoismul ucide orice impuls nobil din natura noastra si este singura divinitate care nu trebuie sa se teama ca ar putea fi parasita de adulatorii ei. Vedem ca acest zeu este suveran in asa-zisa lume buna si, prin urmare, ca traim, ne miscam si ne aflam inauntrul acestui zeu al intunericului cu trei aspecte, Nerusinarea, Inselaciunea si Falsitatea, reunite sub numele Respectabilitatii.
Toate acestea sunt Fapte si Adevar sau fronda? Intoarceti pe toate partile, in orice fel, de sus pana jos, societatea si veti gasi peste tot, atat la nivel national, cat si la cel individual, inselaciunea si ipocrizia promovate pentru propriul folos. Dar natiunile au admis tacit ca motivele egoiste din politica trebuie sa fie considerate "aspiratii nationale nobile, patriotism"etc., iar cetatenii le privesc in mediul lor familial ca pe niste "virtuti casnice". Oricum indiferent de faptul ca exprima dorinta de cucerire teritoriala sau competitia comerciala in detrimentul vecinului, Egoismul nu trebuie sa fie considerat niciodata o virtute. Vedem ca vorbele mieroase ale Inselaciunii si ale Fortei Brute - cei doi stalpi Jachin si Boaz ai oricarui Templu International al lui Solomon - sunt numite Diplomatie, dar noi le spunem pe nume. Deoarece un diplomat ingenuncheaza in fata acestor doi piloni ai gloriei si politicii nationale....Daca un diplomat - a carui definitie implica "dexteritatea sau abilitatea de a obtine avantaje" [pentru propria tara in detrimentul altor tari] - cu greu si-ar putea indeplini functia spunand adevarul, insa cu mult mai usor reuseste prin vorbe mestesugite si amagitoare, din acest motiv noi trebuie sa-l aplaudam?"..........

("Ce este adevarul ? Progresul spiritual" de Helena Petrovna Blavatsky)

Ca sa fii rege .....mai mult decat cuvinte

"Ca să fii rege peste animale Nu-i cine ştie cît.
Trebuie doar să fii mai puternic decît ele. Şi-atît.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decît ele şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii şi,
mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decît crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decît oricare. Şi fără trudă.

Ca să fii rege peste ape şi vînt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi să le aduci pe pămînt alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plîngerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decît toate. Altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţîndu-i ce înseamnă a iubi, a ierta...
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi, atunci cînd alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plînsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos cînd mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte! "
poezie crestina - fantastica recitata de Marcel Iures vezi blogul regeleadormit

Paradoxul zilelor noastre

- pentru toti ai mei -

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.”

(Octavian Paler)

Cuvantul

- pentru tine -
".....Rugaciunea este cuvant; cuvantul este energia prin care Dumnezeu a facut lucrurile, cerurile si pamantul. Cuvantul este taina mare si parintele nostru Sofronie spune ca are radacini metafizice. In acest sens, cuvantul nu este doar informatie, ci comuniune. Cum putem sa repetam aceeasi Liturghie (unii preoti zic zilnic) si sa nu ne plictisim, cum ne acuza unii ca este ca si cum am vedea aceeasi piesa de teatru in viecare zi? Fiindca Liturghia e cuvant viu, un spectacol. Si cuvantul innoieste si se innoieste in om. Este cuvant viu fiindca este energie dumnezeiasca. Chiar la nivelul omului exista energia dumnezeiasca. Chiar la nivelul omului exista energia comuniunii. De exemplu, cum am mai amintit, in lucrul cel mai obisnuit al lumii noastre, cand doi indragostiti isi spun: "Te iubesc", ar putea unul sa raspunda: "Stiu, ca mi-ai mai spus-o de 20 de ori deja". Aceasta nu este informatie, este comuniune. Le place sa auda cuvantul asta. Se innoiesc prin el in prietenia, in apropierea lor.
Cuvantul insa creste mult mai mult in rugaciune, cand ne adresam Domnului cu "Tu". Biserica este cultura fara egal in istorie si ne-a dat cuvintele de comuniune cu Insusi Cel fara de inceput Care, smerit, Se pogoara la mintea noastra, ca sa inalte mintea noastra la mintea Lui cea fara de inceput."
( Celalalt Noica - "marturii ale monahului Rafail Noica insotite de cateva cuvinte de folos ale Parintelui Symeon")

Un altfel de sah

Suntem cu totii o suma de vise si iluzii, o suma de asteptari pe care viata ni le poate oferi sau nici pe departe.

Incercam sa ne depasim propriile limite si sa fim tari in fata greutatilor de tot felul – personale, materiale, legate de job, de azi sau de mai demult. Asta este varianta mai greu de abordat si nu este la indemana oricui, deoarece este pentru cei care nu pot fi incadrati intr-un sablon. Este pentru cei atipici, pentru care viata nu este nici alb, nici negru ci o paleta foarte mare de griuri reprezentand etape de viata.

Cel mai adesea insa cadem intr-o cu totul si cu totul alta capcana – punem stacheta foarte sus si tot ceea ce este bun, frumos si valoros in jurul nostru, tot ceea ce suntem noi, nu reprezinta atat de mult cat reprezinta un vis, un miraj sau o dorinta neimplinita din adolescenta, din tinerete sau dintr-un moment anume. Atunci lucrurile se schimba, si nu in bine, iar cateodata devine imposibil sa le mai opresti. Ca sa le poti opri trebuie sa te intorci - daca poti - la varianta precedenta.

Tot ceea ce este usor si la indemana, tot ceea ce este castigat fara sa te gandesti din cand in cand la “adevar, bine si frumos” este menit pierii. Slava Domnului ca este asa. Slava lui ca fericirile de o clipa sunt intr-adevar trecatoare, ca razbunarile fara rost nu isi ating scopul si ca sangele apa nu se face mai ales cand este vorba de doi oameni care se iubesc.

Multumesc Optima ...

"Unde este durere, îti doresc pace si fericire.
Unde sunt îndoieli personale, îti doresc reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăti.
Unde este oboseală sau blazare, îti doresc întelegere, răbdare si puteri reînnoite.
Unde este frică, îti doresc iubire si curaj.”

Aceleasi urari si chiar mai mult decat se poate exprima in cuvinte, ei si celor care in ganduri au fost alaturi de mine.

Sa vorbim

"Cum crezi că se va termina povestea asta? Am un sentiment de totală nesiguranţă, dar cine crezi că mai trăieşte sigur în ziua de azi? Îţi mai aduci aminte când te întrebai de ce al tău bunic a optat pentru o viaţă aşa de liniştită şi plină de evenimente mici şi neînsemnate. Poate ştia el ceva ce tu nu ştii. Gânduri şi gânduri fără aţe cu care să se lege de un zid sau de un reper sigur. Ce ar putea să mai fie sigur acum? Totul alunecă în jur şi nu are nici o legatură cu ameţelile mele. Caut un suflet de care să mă agăţ şi toate sunt unse cu aceeaşi alifie alunecoasă. Singurătatea va veni nemiloasă şi va înlocui toate aceste gânduri cu gânduri calculate, cu paşi măsuraţi în direcţii noi. Până acum, cascada a fost eliminată, vârtejurile foarte mici şi puţine, drumul pavat cu noroc. Ce va fi de acum încolo? Tendinţa spre fericire. Caut ceva să îmi deschidă irisul la maxim, să vreau să sorb viaţa fără să respir. Mă gândeam la tine. Ieri eram cel mai iubit dintre stele, azi sunt în colţul meu patetic şi privesc stelele. Mă gândeam iar la tine. Jumătatea mea de suflet se simte aşa de departe cu atâtea ziduri, cu atâta tristeţe. Dar, lasă, hai să vorbim de stele, de zborul printre ele, de sufletele noastre care se întâlnesc în spaţiul ăsta fără aer. Şi totuşi în nimic nu te mai pot face să crezi. Eu mă aplec, închid ochii şi văd totul în nuanţe de negru şi gri. Mă laşi să mă caut pe mine, aşa cum m-ai lăsat tot timpul. Mă laşi să deschid ochii în ochii tăi plini de ghimpi şi continui să privesc. Doresc să şterg trecutul cu un alt trecut, să stau în altă lume doar cu jumătatea de zâmbet frumoasă. Mă gândeam la tine."
(Vârtej calm - de Invio Nevis - pe http://www.poezie.ro)

Lumina sau intuneric

"Intru El era viată si viata era lumina oamenilor. Si lumina luminează în întuneric si întunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 4-5).

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan, 8, 12).

"Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric" (Ioan 12, 46).

"Dumnezeu este lumină si nici un întuneric nu este întru El" (I Ioan 1,5).

"Că oricine face rele urăste Lumina si nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. "(Ioan 3, 20)

”Resimteam intim limitele ratiunii mele. Mintea nu se dovedea aptă să analizeze o serie întreagă de evenimente care o depăseau considerabil. Cum, asadar, să optez decisiv între cele două căi religioase? Ezitam în a lua hotărârea definitivă pe care toti o asteptau din partea mea.

Astăzi constat retrospectiv că nu ratiunea era chemată să decidă, ci inima. Adică ceva mult mai profund si mai puternic, practic centrul fiintei umane. Nu mintea urma să construiască o ideologie, ci în inimă trebuia să se nască o credintă.

într-o zi l-am întrebat pe bătrânul despre yoghini:

- Părinte, nu pot să înteleg: sunt oameni inteligenti, cultivati, cu multe valente. De ce să fie răi? N-au nici un motiv! Nu pot pricepe!

Bătrânul m-a privit, si-a clătinat capul si n-a spus nimic.

M-am surprins pierzând brusc si total contactul cu realitatea înconjurătoare. Nu mai aveam nici un fel de perceptii vizuale, auditive sau tactile. Cele cinci simturi încetaseră cu desăvârsire să mai functioneze. Deturnată de la prelucrarea semnalelor senzoriale, mintea mea fusese integral absorbită într-un tărâm duhovnicesc. Era captiva unui eveniment spiritual.

Am văzut atunci simultan două elemente distincte: pe de o parte, o lumină albă, lină si odihnitoare, desi foarte intensă si strălucitoare; pe de altă parte, un întuneric adânc si dens.

La început, atentia mi-a fost atrasă de întuneric. Mi-a provocat un sentiment de frică, dar si un anume fel de fascinatie. Desi mă cuprinseseră frisoane de spaimă, eram stăpânit în acelasi timp de o mare curiozitate, înaintând deci cu mintea către acest întuneric, am perceput dimensiunile actului în sine al negării. Cu cât mă afundam mai mult, cu atât mai dens devenea întunericul, si cu atât mai accentuată negatia. Exista în ea o putere uriasă, o anumită „măretie“ - as îndrăzni să spun. Era ipostaza negativă a realitătii.

Pe cât de mult eram atras de lumină, pe atât de tare mă atrăgea si întunericul. Simteam izvorând dintr-o parte un ocean de iubire; din cealaltă, un abis nemărginit de ură. Altruismul la cotele lui absolute emana din acea lumină, în vreme ce întunericul se arăta generator al egoismului absolut. Prin respingerea luminii, prin aversiunea manifestă fată de ea, întunericul plăsmuia un alt tărâm fiintial.

Asadar, simteam emanând din întunericul în care mă afundasem sălbăticia dezlăntuită, rebelă, nebună, distrugătoare si autodistrugătoare a negării pure. Fără să pot vedea ceva în jurul meu, auzeam râsete grotesti si asurzitoare adâncindu-se în beznă ca într-un ocean, înaintasem foarte putin în întuneric. Ca si când as fi băgat numai capul în apă. Adâncul oceanului doar îl intuiam. Am înteles însă puterea păcatului, atractia lui, tentatia lui, substanta lui; pe de altă parte, am înteles si non-existenta lui, impotenta lui extremă. El este nimic altceva decât o „lipsă“. în spetă, absenta luminii. Pe cât de înfricosător devine din momentul în care te câstigă, pe atât este de rizibil si de neputincios când te tii departe de el prin felul în care trăiesti. Nu poate birui decât pe cineva care cedează de bună voie, prin liberă alegere.

M-am tras înapoi cu groază si repulsie. Am înaintat spre lumină si am pătruns în ea, însă nu foarte adânc; numai ce am trecut hotarul. Mă aflam foarte aproape de limita despărtitoare, însă m-a mângâiat atât de mult, mi-a dat atâta sigurantă... M-a umplut de viată, de pace, de bucurie, de cunoastere. Eram coplesit de iubirea si de generozitatea cu care îmi revărsa darurile sale, pe care le ignorasem până atunci si de care nu eram vrednic.

La scurt timp după aceasta, totul s-a terminat brusc, exact asa cum si începuse. A fost o lectie profundă, de numai câteva minute. Nici un cuvânt n-ar putea-o explica. Mi-a revelat distinctii subtile, sensuri adânci si însemnate, care covârsesc atât limbajul comun, cât si ratiunea însăsi. O veritabilă revelatie. Dar, mai presus de orice, un test prin care a fost pusă la încercare intentia mea lăuntrică. A fost vădită dispozitia precumpănitoare a inimii mele.

Din fericire, desi la început s-a miscat către întuneric, în cele din urmă inima mea a aflat odihnă în lumină. Si tot din fericire, lumina m-a primit.

Ce era lumina? în Evanghelia după Ioan, Hristos spune: Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric (Ioan 12, 46); iar Apostolul tâlcuieste: Dumnezeu este lumină si nici un întuneric nu este întru El (I Ioan 1, 5).

Acest eveniment m-a initiat în taina libertătii de alegere a oamenilor si a îngerilor. Ei au fost înzestrati de Dumnezeu cu liberul arbitru, astfel încât nu suferă nici un fel de constrângeri în a se misca după bunul lor plac în plan duhovnicesc si în sfera moralitătii. Atât îngerii cât si oamenii înclină spre bine sau spre rău ca rezultat al unei dispozitii si decizii strict personale. Intr-un anume sens, ei se plăsmuiesc pe sine fără nici un fel de îngrădiri. îsi conferă singuri un proiect ontologic, hotărând asupra modului în care vor exista. Această libertate a lor este cel mai mare dar pe care l-au primit de la Dumnezeu.

Intâia fiintă care a dat la un moment dat o rea întrebuintare libertătii sale a fost arhanghelul Lucifer. El este marele răzvrătit, „creatorul“ si stăpânul întunericului. Era însă absolut liber, iar la un moment dat a ales lepădarea, ruperea de Dumnezeu, si perseverează până astăzi în această optiune. La fel se întâmplă cu toti oamenii care se întorc împotriva lui Dumnezeu, consfintindu-si astfel în deplină cunostintă de cauză autodistrugerea. Există o doză de nebunie în acest gest. Trebuie subliniat că ei nu au fost creati spre rău, ci singuri au decis să dea curs acestei patimi nebunesti a orgoliului.

Dumnezeu respectă într-atât libertatea cu care El însusi si-a înzestrat făpturile, încât n-o anulează nici măcar atunci când aceasta se întoarce împotriva Lui. Preferă să folosească alte nenumărate moduri de a le atrage din nou, cu multă gingăsie, aproape de iubirea Lui. …..oamenii răi nu vor cu nici un chip să se schimbe! Ei ajung la o asemenea pervertire încât aleg moartea în locul vietii, ura în locul iubirii, durerea în locul fericirii, răul în locul binelui. Si toate acestea fără o cauză precisă, fără un motiv anume... Mintea li se clatină în fata dimensiunilor irationalului. Astfel se distrug de unii singuri, autocultivându-si această nebună vanitate care sugrumă sufletele.

Diavolul refuză totdeauna căinta.

Ii multumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit să trăiesc această experientă, întrucât, necrezând mai înainte că pot exista oameni pur si simplu rău intentionati, mă expuneam unor pericole care m-ar fi putut costa chiar viata. Port înlăuntrul meu convingerea că prin rugăciunile bătrânului am primit acest dar duhovnicesc, dobândind astfel cu prisosintă răspunsul la întrebările pe care i le pusesem în legătură cu gurusii („De ce să fie răi? N-au nici un motiv...“)."

(http://www.sfaturiortodoxe.ro/

marii-initiati-india-parintele-paisie/36-lumina-sau-intuneric.htm)

Optica noua

“Why do men learn through pain and suffering, and not through pleasure and happiness? Very simply, because pleasure and happiness accustom one to satisfaction with the things given in this world, whereas pain and suffering drive one to seek a more profound happiness beyond the limitations of this world.”
- Blessed Seraphim Rose -

(http://www.namerose.blogspot.com/)

Relax?

"A mai trecut peste noi o spitalizare. Venită aşa, pe nepusă masă, cum şade bine soartei. Chiar în timpul Liturghiei.

Deja încep să mă obişnuiesc. Şi să îmi dau seama că e atât de uşor să calci de partea cealaltă, a bolii şi diformităţii, a haosului şi a neraţionalului, încât mă bucur ENORM că Maria poate merge, poate vorbi cu mine (a învăţat 2 cuvinte noi chiar în spital), că râde şi mă îmbrăţişează, că nu uită nimic din ce a învăţat după o repriză gravă de convulsii.

De ce avem nevoie mereu să căutăm fericirea? De ce ne plângem mereu de milă că n-avem aia şi aia şi aia? Avem TOTUL, dar dăm cu şutul şi alergăm bezmetici după altceva... Întrebarea este: după ce?!"
(http://www.namerose.blogspot.com/)

Despre miracole

La multi ani, sufletul meu!


"Copilaria este o lume de miracole si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua si proaspata si uluitoare."
(Eugen Ionescu)

"Sunt doua feluri de a-ti trai viata...Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol."
(Einstein)


“Orice i-ai face iubirii: s-o neglijezi, s-o ignori, s-o infometezi-degeaba. Ea este mai puternica decit noi amindoi ” (din “Now,voyager”)

“Orice clipa traita fara dragoste, e timp pierdut” (Tasso)

“Daca vrea sa plece dragostea, va pleca: nici inchisori, nici paznici, lanturi ori zugazuri, o clipa n-ar putea-o impiedeca” (Leo Buscaglia)

“Iubirea e spontana si se exprima prin bucurii, prin frumuseti, prin adevar, prin lacrimi.” ( Leo Buscaglia)

“Adevarata dragoste este cea care ramine neschimbata, fie ca-i dai totul, ori nimic” (Johann Wolfgana Goethe)

“Suprema fericire in viata este sa fii iubit pentru ceea ce esti, mai bine zis, in pofida a ceea ce esti.” (Victor Hugo)

Despre optimism pornind de la pesimism

"Ce este un pesimist? Un optimist bine informat."
(Grigore Moisil)

"Pesimistii sunt oameni care, in sinea lor, nutresc sperante multe, dar carora putine li se implinesc."
(K.Tsatsos)

"Nici în străinătate nu e totul perfect. Nici vorbă. În Franţa disciplina rutieră e şleampătă, infinit mai rea decît în Germania; portofelul îţi poate fi furat oriunde pe glob; şmecheri şi obraznici se găsesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump şi prost e mereu posibilă; unele locuri sînt murdare; blocuri dizgraţioase s-au construit, mai ales în anii ’60, peste tot; companiile aeriene occidentale oferă servicii mediocre, provoacă întîrzieri, nu te scutesc, la o adică, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poţi întîlni numeroase prilejuri de indispoziţie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica – milenară – a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă. Nu e vorba de accidente, de „din cînd în cînd“-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Şi e esenţialmente dezagreabil. E muşchiulos, vital, indestructibil. Turcii vin şi pleacă, fanarioţii vin şi pleacă, ruşii vin şi pleacă, comuniştii vin şi pleacă. Noi rezistăm fălos, fudul, chefliu şi dîrz. Dăm vina pe ei, pe toţi, şi ne vedem de treabă. NATO încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească. Degeaba. Apa trece, pietrele rămîn, avem şapte vieţi în pieptul de aramă, românul nu piere. Nu moare şi nu se transformă. Se adaptează. Se descurcă. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sînt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Vom continua să stăm în calea tuturor binefacerilor şi noroacelor, fără să luăm decît caimacul de primă instanţă. În rest, vom dospi, somnolenţi, în dulcele borş autohton, cu mici accese de enervare tandră.

Străzile vor rămîne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii – profesionişti sau amatori – vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte. Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zîmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. „Relaţiile“, pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi cîinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gîndi strict la găştile de partid şi la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proastă creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. Comunismul va reînvia, roz şi cochet, cu sprijinul unor băieţei de bani (şi idei) gata, semidocţi şi trendy, netrăiţi, iresponsabili, grăbiţi să găsească înainte de a căuta. În schimb, icoanele vor fi evacuate din viaţa publică, în numele unei libertăţi de conştiinţă care nu ştie încă nici ce e libertatea, nici ce e conştiinţa. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete şi scuipături. Şi vom vota, o dată la patru ani, în funcţie de clubul sportiv care ne place."
( Andrei Plesu - nici asa, nici alminteri - Dilema Veche)