Deja încep să mă obişnuiesc. Şi să îmi dau seama că e atât de uşor să calci de partea cealaltă, a bolii şi diformităţii, a haosului şi a neraţionalului, încât mă bucur ENORM că Maria poate merge, poate vorbi cu mine (a învăţat 2 cuvinte noi chiar în spital), că râde şi mă îmbrăţişează, că nu uită nimic din ce a învăţat după o repriză gravă de convulsii.
De ce avem nevoie mereu să căutăm fericirea? De ce ne plângem mereu de milă că n-avem aia şi aia şi aia? Avem TOTUL, dar dăm cu şutul şi alergăm bezmetici după altceva... Întrebarea este: după ce?!"
(http://www.namerose.blogspot.com/)
Un comentariu:
Citesc (si am lecturat blogul, in ansamblu) si ma rog sa le fie bine! Ei, lui, copiilor! Criza financiara, incalzirea globala si orice alta problema pe care noi, cetatenii planetei, o consideram importanta, nu are la fel de multa importanta precum un copil! Parerea mea, de fotbalist, asa cum obisnuiesc sa-mi spuna, uneori, cei care, in lipsa de alte argumente, privesc (exclusiv) spre trecut!
Trimiteți un comentariu