Atac de panica - partea buna

Nu stiu voi cum sunteti dar pe mine Dumnezeu m-a ferit de plictiseala. De la cea materiala pana la aspecte ce pot fi nuantate precum fatetele unei piramide de cristal.
Partea materiala lasandu-se mult asteptata ba chiar traind uneori la limita (nu ma plang pentru ca nu mi-am dorit-o foarte tare nciodata) atunci viata a compensat oferindu-mi mai mult in plan sufletesc si spiritual. Desi aceste daruri intr-adevar mai pretioase sunt jinduite de foarte multi ele se realizeaza cu suferinta si multa munca. La capitolul munca nu pot sa ma laud foarte tare pentru ca am avut foarte multe activitatii extracurriculare (spalat vase, pampersi, catel, pisica, supica etc.), dar nu stau prost. Am sa vorbesc frumos si mai specific despre suferinta.
Nasterea unui copil, aducerea unei vietii, a presupus pentru mine 10 ore de suferinta fizica (ca si in cazul altor femei). Numai ca in privinta suferintelor fizice la fiecare organismul se manifesta altfel. De cele mai multe ori atunci cand te doare ceva spui, te manifesti prin tipete si urlete. Eu am varsat apa din jumatate in jumatate de ora si nu am spus nici miau. Am nascut in tacere.
Legat de suferintele spirituale aici lucrurile au inceput prin faptul ca acum cativa ani nu am mai putut sa retin numere de telefon - imi era imposibil - iar anul trecut a culminat cu atac de panica. Starea este pe undeva asemanatoare cu starea de dupa nastere de durere amestecata cu o imensa bucurie. Mi-am dat seama de acest lucru abia la al treilea atac de panica. Primele doua au fost groaznice pentru ca frica de moarte era mult mai puternica si inca nu stiam cum sa manageriez starile putin descriptibile pe care le aveam.
Al treilea atac de panica a fost declansat de o cafea foarte tare si pot sa spun ca a durat mai mult decat primele doua. Sentimentul ca mai ai inca foarte multe de facut si poate de oferit in combinatie cu trairea autentica a unui sfarsit inopinant te fac sa percepi anumite lucruri care sunt dincolo de noi; sa identifici oameni care ti-au produs suferinta si in pofida acestui fapt sa le impartasesti durerea ta ca sa nu iti mai faca alta data; sa pretuiesti viata ta pe care in multe momente nu ai pretuit-o mai mult decat oricand altcandva si sa-ti dai seama ca este tot ceea ce conteaza. Atacurile de panica desi o experienta deloc usoara sunt pentru cei alesi.
Nu mai sunt modesta pentru ca am fost toata viata si nu am de ce. Am niste calitati - multe intr-adevar nevalorificate inca - pe care putin oameni le au si pentru care adesea am fost invidiata. Pentru toate astea si pentru baietelul meu Andrei pot sa fiu cu adevarat fericita. Stiu ca acolo sus cineva ma iubeste. Mai greu aici pe pamant. Iar lumile se intrepatrund si tot ceea ce faci se inregistraza.