A fi special

"Listen up, maggots. You are not special. You are not a beautiful or unique snowflake. You're the same decaying organic matter as everything else." (Fight Club)

Pe drum spre Cluj, în microbuzul Normandia, după ce mi-am oprit laptopul din motive de conservare a bateriei şi din motive de ameţeală generate de hopurile din drum am reauzit o mai veche piesă din repertoriul "de aur" al muzicii uşoare româneşti.

Holograf (foştii rockeri) cântau foarte profund: "Ma crezi in stare sa te uit / Dar altceva nu pot vedea
Nu vad decat doi ochi caprui / In mintea mea.
Tu esti undeva departe / Dar nu de inima mea / Nimic nu ne desparte / Dragostea."

Trecând peste căscatul generat de profunzimea versurilor (deh, a trecut ceva timp de când n-am mai ascultat radio) m-am gândit puţin la motivul lor. Cum dragostea este un fenomen abstract, definit contextual de fiecare în parte nu pot pretinde că ştiu dacă au nimerit-o sau nu. Ce mi se pare însă interesant şi în versurile lor şi în general în versuri simple de amor e acea nevoie a individului (mai pregnantă aş zice la sexul frumos) de a fi special. Iar cum să fii cu adevărat special presupune chiar să faci ceva ieşit din comun - să scrii, să produci ceva inovativ, să mişti lumea cu un centimetru măcar - şi presupune o recunoaştere inaccesibilă celor mulţi, varianta simplă e ancorarea în o singură persoană care din diverse motive (reciprocitate poate, context potrivit, potrivire de caracter şi interese) te consideră special.

În Cluj, stând la coadă să-mi listez un referat, două domnişoare îşi povesteau diverse probleme şcolare dar şi romantice, una din ele afirmând inclusiv ceva de genul eram atât de îndrăgostită încât orice făcea era bine (nu mai ştiu fraza exactă).

Am legat cele două evenimente şi am realizat cât de des, periaţi pe ego, oamenii dau sensuri probabil inexistente unor reacţii strict egoiste. Pentru toţi care încă mai speraţi, credeţi-mă pe cuvânt: nu sunteţi speciali!"

(preluat www. mirelas.blogspot.com - Ganduri de zi cu zi (si noapte cu noapte))

INTRE PERFECTIUNE SI NORMALITATE

"Ziua perfecta… Relatiile perfecte… Alegerea perfecta… Cu totii ne-am obisnuit sa auzim aceste sintagme repetate la nesfarsit… pe strada, la televizor, la radio, in ofertele promotionale, in reclame, in cartile motivationale… Cum arata oare ziua perfecta? Este cumva ziua in care te trezesti dimineata si cei din familie te intampina cu zambetul pe buze chiar daca afara ploua? Este ziua in care iubitul iti spune zambind: “Buna dimineata, draga mea… cafeaua este pregatita. Un ceai, ti-ar prinde, totusi, mai bine...”? Este ziua in care un strain iti multumeste pentru ca i-ai facut loc sa intre cu masina de pe o strada laturalnica pe banda ta, cand ceilalti soferi ar fi trecut nepasatori mai departe? Este ziua in care nu intalnesti gunoaie aruncate in locurile pe unde mergi si iti spui :”Ce tara frumoasa! Slava Domnului ca este si locuita!”? Este ziua in care postasul, vanzatorul de la magazinul din colt, oamenii din metrou, necunoscutii de pe strada, colegii de serviciu, chelnerul de la restaurantul de vizavi, vanzatoarea de la chioscul de ziare, controlorul din autobuz, prezentatoarea stirilor de la tv, iti arata cu totii acelasi zambet de multumire al vietii pe care o traiesc si in care ai si tu locul tau? Este ziua in care clientii te-au tratat cu respect si ti-au multumit? Este ziua in care elevii au fost cu adevarat interesati de cursul pe care l-ai predat si au avut telefoanele inchise? Este ziua in care pacientii te-au intampinat fericiti, multumindu-ti din adancul sufletului pentru felul in care i-ai tratat? Este ziua in care nu ai mai auzit obscenitati la tot pasul? Este ziua in care ai putut sa mergi impreuna cu intreaga familie la un meci de fotbal, fara sa ai parte de scandari cu caracter obscen si de o atitudine violenta? Este ziua in care un tanar ti-a oferit locul lui in tramvai? Este ziua in care un necunoscut te-a ajutat sa traversezi strada? Este ziua in care oamenii au incetat sa mai rada de felul in care arati si de defectele fizice pe care le ai? Este ziua cand oricare dintre noi ar renunta la orgoliu si si-ar cere scuze pentru greselile facute? Este ziua in care am invatat sa iertam si sa fim recunoscatori? Este oare ziua perfecta sau este o zi cat se poate de normala, o zi pe care ne-o dorim cu totii in adancul fiintei noastre, desi uitam uneori sa ne purtam cu semenii nostri asa cum am vrea sa se poarte si ei cu noi…? Un simplu zambet nu costa nimic, un “multumesc” spus din toata inima este de multe ori rasplata ce nu poate fi egalata de tot aurul din lume, a ne cere scuze inseamna sa recunoastem ca nu suntem perfecti si ca ne pasa de cei din jurul nostru, in timp ce “te rog” poate deschide usi despre care nu am fi banuit niciodata ca s-ar putea deschide… Sa facem efortul de a-i intelege pe cei din jurul nostru si sa avem un comportament civilizat… soarele va rasari la fel, bucuria de a-i simti razele va fi insa mult mai mare…"

(preluat -www.nouacivilitate.ro)

Atac de panica - partea buna

Nu stiu voi cum sunteti dar pe mine Dumnezeu m-a ferit de plictiseala. De la cea materiala pana la aspecte ce pot fi nuantate precum fatetele unei piramide de cristal.
Partea materiala lasandu-se mult asteptata ba chiar traind uneori la limita (nu ma plang pentru ca nu mi-am dorit-o foarte tare nciodata) atunci viata a compensat oferindu-mi mai mult in plan sufletesc si spiritual. Desi aceste daruri intr-adevar mai pretioase sunt jinduite de foarte multi ele se realizeaza cu suferinta si multa munca. La capitolul munca nu pot sa ma laud foarte tare pentru ca am avut foarte multe activitatii extracurriculare (spalat vase, pampersi, catel, pisica, supica etc.), dar nu stau prost. Am sa vorbesc frumos si mai specific despre suferinta.
Nasterea unui copil, aducerea unei vietii, a presupus pentru mine 10 ore de suferinta fizica (ca si in cazul altor femei). Numai ca in privinta suferintelor fizice la fiecare organismul se manifesta altfel. De cele mai multe ori atunci cand te doare ceva spui, te manifesti prin tipete si urlete. Eu am varsat apa din jumatate in jumatate de ora si nu am spus nici miau. Am nascut in tacere.
Legat de suferintele spirituale aici lucrurile au inceput prin faptul ca acum cativa ani nu am mai putut sa retin numere de telefon - imi era imposibil - iar anul trecut a culminat cu atac de panica. Starea este pe undeva asemanatoare cu starea de dupa nastere de durere amestecata cu o imensa bucurie. Mi-am dat seama de acest lucru abia la al treilea atac de panica. Primele doua au fost groaznice pentru ca frica de moarte era mult mai puternica si inca nu stiam cum sa manageriez starile putin descriptibile pe care le aveam.
Al treilea atac de panica a fost declansat de o cafea foarte tare si pot sa spun ca a durat mai mult decat primele doua. Sentimentul ca mai ai inca foarte multe de facut si poate de oferit in combinatie cu trairea autentica a unui sfarsit inopinant te fac sa percepi anumite lucruri care sunt dincolo de noi; sa identifici oameni care ti-au produs suferinta si in pofida acestui fapt sa le impartasesti durerea ta ca sa nu iti mai faca alta data; sa pretuiesti viata ta pe care in multe momente nu ai pretuit-o mai mult decat oricand altcandva si sa-ti dai seama ca este tot ceea ce conteaza. Atacurile de panica desi o experienta deloc usoara sunt pentru cei alesi.
Nu mai sunt modesta pentru ca am fost toata viata si nu am de ce. Am niste calitati - multe intr-adevar nevalorificate inca - pe care putin oameni le au si pentru care adesea am fost invidiata. Pentru toate astea si pentru baietelul meu Andrei pot sa fiu cu adevarat fericita. Stiu ca acolo sus cineva ma iubeste. Mai greu aici pe pamant. Iar lumile se intrepatrund si tot ceea ce faci se inregistraza.

Daca respecti regulile ratezi toata distractia!..sau nu, chiar ai parte de mai multa (si un altfel de distractie ca in reclamele bune)

Este foarte tare reclama si cu siguranta ca fiecaruia dintre noi ii plac reclamele bune, inspirate care nu respecta regulile. Si asta se aplica nu numai pentru reclame, chiar mergand mai departe putem spune ca suntem fascinati de oamenii non-conformisti, care spun povesti bune, care nu au o viata guvernata de verbul "trebuie".
Pana la urma este mult mai bine sa fii flexibil, este tot ceea ce ne-am dorit. Sigur ca flexibilitatea si creativitatea trebuie facute cu cap.
Ce ne facem insa atunci cand devenim flexibili din cauza anturajului si creativi fara cap? Poate fi distructiv - chiar in detrimentul propriei tale persoane - atunci cand trebuie sa respecti anumite reguli si le incalci doar pentru interesul personal, pentru distractie, pentru ca este mai usor sau pur si simplu pentru ca asa este mai cool intr-un anumit moment, intr-un anumit loc, pentru anumiti indivizi. Acest tip de abordare nu are nimic de a face cu inteligenta, chair frizeaza prostia. Sau daca nu este numai distractie, dar incalca flagrant anumite legi umane, etern valabile - maternitatea, dragostea sau existenta unui om (chiar si a unui animal), locul natal sau strabunii unei persoane - este vorba de lasitate, de incapacitatea asumarii propriilor greseli. Dar cel mai adesea oamenii fac greseli mari pe care nu si le asuma si culmea arata cu degetul spre cei care nu stiu sa faca decat ceea ce trebuie, sa respecte regulile.
Distractia este insa si de partea acestora pentru ca asa obositi de regulile "stupide" pe care le respecta cu sfintenie se pot minuna si pot striga "Mare este gradina ta, Doamne!" si "Ajuta-i ca nu stiu ce fac!"
Bianca (pentru cei pentru care distractia este pe primul plan Didi, Bibi, o taranca proasta)

Schimbare de registru pentru anul 2009

Toate sunt bune si criticile aspre, poate prea aspre ale celor din jurul nostru, pentru ca pe ele te reinventezi si iti descoperi valente noi. Si lacrimile din care sigur se vor naste zambete. Si criza (de orice fel), pentru ca trebuie sa faci eforturi sa iesi din ea. Si caderile, pentru ca numai asa poti sa-ti demonstrezi ca poti sa te ridici din nou. Si depresiile, pentru ca numai asa poti sa intelegi anumite fineturi psihologice. Si cuvintele dure pentru ca se abandoneaza ipocrizia. Si arta diplomatiei pentru ca fara ea nu se poate trai in situatii complexe de viata.

Si bine este faptul ca suntem diferiti si fiecare este in felul sau prin bunele si prin relele care i s-au intamplat.

Un 2009 cu sanatate si mult noroc pentru fiecare!

Pisici proaste: Mori de ras…sau de plans (sa ramanem optimisti pornind de la pesimism)

Adesea viata pune intr-o pozitie favorabila si desigur de invidiat cate o “pisi” (nu este vorba de dragalasul animal). Pentru ca norocul ii surade (de ce nu ar profita, ca doar notiunea de constiinta nu s-a inventat pentru ea), tineretea este de partea ei, privirile celorlalti captate si excitate la maxim de asa o chestie “cool”, pisilica imparte zambete in stanga si in dreapta si astfel reuseste sa relationeze cum nu se poate mai bine. Toata lumea se uita in directia ei asa cum toata lumea cade pe spate la senzationalul Agent 007, nimeni altul decat inconfundabilul James Bond.

De ce este asa? Pentru ca tot ce este facil este mai usor de digerat, nu ti se apleaca, ba dimpotriva iti face o pofta si mai mare si te face sa zambesti mult (cateodata frizand prostia). Pentru ca tot ceea ce este glamour este irezistibil (chiar daca conţine aloe, jojoba, henna şi rozmarin…piele din cea mai fina, etc.) si bineinteles face toti banii. Pentru ca intr-o lume in care nimeni nu mai face fata la stres, pisilica este o chestie soft, practica si care relaxeaza.

Si nu ai cum sa nu o iubesti (aici merg multe inimioare ca intr-o pagina de oracol, nu din liceu, din gimnaziu) pentru ca, fiind astfel, vinde (este practica, adaptata capitalismului) si face bani si duce la prosperitatea companiei, chiar a societatii in ansamblu. Sa-i uram succes pentru ziua in care isi va trai visul cu ochii (vise ca in povestile cu barbie) si va sparge recordurile de box office. Psilica incearca sa faci putin overclocking, iese in afara de fum si o idee?

Chiar daca de fapt conteaza creierele, conteaza ideile, conteaza sa lupti cu indarjire si suflet pentru un ideal – lasand pe unde treci bucati din tine, mirajul lui pisilica, pentru ca obtine atatea “succesuri”, este astazi in prim-plan.

Doar pentru o clipa acum la sfarsit de an, suprapuneti peste imaginea perfecta a lui pisilica - nu poate fi “apreciata” decat in intregime - mainile muncite cu unghiile pline de pamant ale unei taranci - unii pot fi luati pe bucatele si tot ramane foarte mult din ei.

Cum s-ar putea apropia un Nae Caranfil de directia in care priveste multimea (pe care el niciodata nu o subestimeaza “n-am mangaiat niciodata publicul in sensul blanii”) in fata “look-ului suav-masculin irezistibil” James Bondian pe care aceasta il adora?